Cianoză

Pigmentul roșu din sânge este cunoscut sub denumirea de hemoglobină și este responsabil de fixarea oxigenului de ea și de transportul oxigenului în organism. Hemoglobina și oxigenul fixat de ea sunt de culoare roșu-intens și conferă aceeași culoare roșie buzelor, gingiilor și limbii noastre. Fără oxigen, hemoglobina se face albastră. Dacă respirația nu este eficientă și dacă nu pătrunde suficient oxigen în plămâni pentru a se fixa de hemoglobină, buzele și limba s-ar putea albăstri. Această colorație albastră este numită cianoză.

La o persoană cu o pigmentare mai închisă a pielii, cianoza poate părea mai gri sau albă. De asemenea, poate apărea mai mult în jurul buzelor, limbii, gingiilor, unghiilor și ochilor.

Cianoza se poate manifesta la nivelul degetelor din cauza frigului, fiind numită cianoză periferică. Aceasta nu indică o respirație ineficientă, exceptând cazul în care buzele și limba sunt și ele colorate (cianoză centrală), ci este pur simplu cauzată de frig. Cianoza centrală constituie o problemă gravă și trebuie identificată în timpul evaluării respirației. Dacă identificați cianoză centrală, s-ar putea ca victima să nu inspire suficient oxigen în organism, fiind necesar un ajutor de urgență. Lipsa oxigenului este cunoscută sub denumirea de hipoxie, iar persoanele care suferă de hipoxie pot deceda.